Unde incepe, si, unde se termina, toleranta

In concediul acesta, am avut ocazia sa fac cateva calatorii cu autocarul (autobuzul). Nu eram obisnuita pt. ca pana acum doar cu trenul am calatorit sau daca m-a dus cineva cu masina.
La plecare m-am gandit daca sa-mi iau iPod-ul cu mine dar mi-am zis ca nu am nevoie, doar ma duc in natura, vreau sa ascult greierii si pasarile, vreau sa ascult linistea padurii, fosnetul soparlelor care se strecoara prin iarba, tipatul uliilor, iar pe masina, voi povesti cu copiii, vom admira peisajele, ca am multe lucruri mai bune de facut decat sa stau cu capul intre casti. Asa ca mi-am luat doar telefonul si aparatul foto.
Drumul nu a fost asa cum am crezut, copiii s-au adancit in povestile lor despre noile episoade de desene animate create de fiica mea in jurnalul sau, povesti la cre in general participarea mea e interzisa, stiti voi, ceva de genul ACCESUL ADULTILOR INTERZIS!, o buna bucata de drum nici nu prea aveai ce sa vezi pe geam, asa ca , putin, a inceput sa-mi lipseasca drogul meu, adica muzica. La un moment dat, doar pentru ca autobuzul era aproape gol, si ceilalti pasageri erau destul de departe de noi, mi-am permis sa-mi pornesc telefonul in surdina ( castile le lasasem acasa bineanteles) doar asa, o piesa doua, ca nici muzica nu prea aveam, ca nu obisnuiesc sa ascult muzica de pe telefon. Aveam doar ceva Coldplay si James Blunt care mi-au ramas acolo de cine stie cand. Dar copiii mei m-au pus repede la punct. Unde ma credeam? Credeam eu cumva ca toata lumea este obligata sa-mi asculte muzica mea "nashpa" ? Macar de as fi avut si eu ceva High school musical sau Avril Lavigne, dar asa...
Ok. Acuma, in contrast cu cele prezentate mai sus, as vrea sa va prezint drumul la intoarcere acasa de la Sibiu ( mai exact Rasinari, unde stiti voi cine s-a nascut), unde am participat la nunta fratelui meu cel mic, o nunta minunata, intr-un loc minunat.
In afara de faptul ca am avut ghinionul sa ne intoarcem duminica dupa Sfanta Maria si masina era foarte aglomerata, am avut "norocul" sa stau (macar eu am avut loc) cu fiul meu in brate, in caldura, langa un tip care tot drumul ne-a incantat (3 ore si ceva) cu un minunat repertoriu de manele ( cu tot cu videoclipuri) de pe minunatul sau telefon Nokia, de ultime generatie, dat la maxim. Cateodata mai punea si un pic de 50 Cent, asa cat sa ne mai putem trage respiratia. Ce puteam sa-mi doresc mai mult de la viata? Am incercat sa-i sugeram prin diverse cai nemultumirea noastra dar omul nici nu a clipit. Era un tip stilat, avea si ochelari (nu de soare) cu rama din aia mishto. In concurenta, un altul a inceput sa puna de pe un micut laptop, ceva Avril Lavigne. In acest moment dramatic mi-am adus aminte ca am pe telefon o piesa, pentru situatii de maxima necesitate si anume Parazitii, "De ziua ta".
http://www.youtube.com/watch?v=FeztXXiOeLs&feature=related
Am cautat-o si i-am dat drumul, la maxim!
Si, minuneee! S-a facut liniste.

Hm, credeti cumva ca s-a terminat asa? In visele mele. Deci cum va spuneam, 3 ore si ceva, pana am ajuns la Targu-Mures si am coborat.